VOLUNTARIAT

 

Construirea unei culturi a participării

Atunci când vorbim despre responsabilitatea socială nu trebuie să uităm că aceasta implică atât dimensiunea personală cât și cea corporativă. Unul dintre obiectivele strategiei noastre este de a-iinforma pe toţi colegii noștri din Telekom refweritor la iniţiativele și programele noastre de responsabilitate corporativă și să le susţinem participarea la aceste programe. Programele noastre de voluntariat intern asigură cadrul în care fiecare angajat poate contribui conform valorilor sale personale la eforturile noastre pentru construirea unei societăţi mai bune.

Îi încurajăm și îi susţinem pe angajaţii noștri să se implice în mod activ în cadrul societăţii, oferindu-le informaţiile necesare prin canalele noastre de comunicare internă și faciliându-le acţiunile prin intermediul diferitelor noastre parteneriate cu organizaţii ale societăţii civile.

Cadrul nostru de voluntariat asigură suportul informaţional, tehnic și administrativ pentru implicarea directă a angajaţilor în îmbunătăţirea condiţiilor sociale și individuale de sănătate, permiţându-le să participe direct la activităţi care vizează următoarele aspecte:

  • Reîmpăduriri
  • Donare de sânge
  • Susţinerea evenimentelor sportive
  • Promovarea unui stil de viaţă sănătos
  • Susţinerea asistenţei medicale pentru copii

De peste 7 ani Telekom Romania susţine programele de împădurire întreprinse de ONG-urile active în domeniul protecţiei mediului. Din 2009 până în 2015, peste 900 din angajaţii noștri și voluntari au plantat 50.500 de puieţi și au realizat activităţi de împădurire pe mai mult de 8 hectare, în colaborare cu asociaţiile ViitorPlus și MaiMultVerde.

În martie 2015, am susţinut a 7-a ediţie a cursei de alergare din pădure iniţiată de Asociaţia ViitorPlus, invitândui-i pe toţi iubitorii sportului să alerge pentru copii și natură. Fondurile strânse cuaceastă ocazie au fost direcţionate pentru a planta un puiet pentru fiecare nou-născut din România, în cadrul iniţiativei „Adoptă un copac” a asociaţiei Pădurea Copiilor. În octombrie 2015, voluntarii de la Telekom Romania împreună cu voluntarii Asociaţiei ViitorPlus au plantat un total de 1.800 de puieţi de tei și stejar englezesc pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi în satul
Dragăneşti-Vlaşca, judeţul Teleorman.

foto-plantare-telekom-1 foto-plantare-telekom-2